munticel(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) MUNTICÉL,munticei, s. m. (Rar) Diminutiv al lui munte (1); muntișor. – Munte + suf. -icel.
munticel(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) munticél (rar) s. m., pl. munticéi, art. munticéii