muncitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care muncește. (În concepția marxistă)
Clasa muncitoare = (în capitalism) proletariat; (în socialism) clasă socială alcătuită din totalitatea oamenilor care muncesc în producție, folosind direct mijloacele de producție proprii mașinismului și industriei moderne, și care constituie forța conducătoare a societății. ♦
P. ext. Harnic, activ, zelos.
2. S. m. și
f.,
adj. (Persoană) care ia parte nemijlocit în procesul obținerii bunurilor materiale, la întreținerea și la repararea acestora sau în procese de muncă similare acestora;
p. gener. persoană care desfășoară o muncă fizică (în industrie) (
1).
3. Adj.,
s. m. și
f. (
Înv.) Persoană care torturează, chinuiește, căznește. –
Munci +
suf. -tor.muncitor (Dicționaru limbii românești, 1939)muncitór, -oáre adj. Care muncește, harnic, activ. Subst. Lucrător, maĭ ales cu brațele.
muncitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)muncitór adj. m.,
s. m.,
pl. muncitóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. muncitoáremuncitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)muncitor a. și m. care muncește.