muncire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUNCÍRE, munciri, s. f. (
Înv. și
pop.) Acțiunea de
a (se) munci și rezultatul ei; suferință, tortură, chin. –
V. munci.muncire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!muncíre (
înv.,
pop.)
s. f.,
g.-d. art. muncírii; pl. muncíri