muncă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÚNCĂ, munci, s. f. 1. Activitate conștientă (specifică omului) îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează și controlează prin acțiunea sa schimbul de materii dintre el și natură pentru satisfacerea trebuințelor sale. ♦ (La
pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole.
2. (
Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câștig, profit.
3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire.
4. (
Înv. și
pop.; la
pl.) Torturi, cazne. ♦ Durere, suferință (fizică sau morală); chin. ♦
Spec. (Sens curent; la
pl.) Durerile nașterii. – Din
sl. monka.