mumie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUMÍE, mumii, s. f. Cadavru conservat printr-o îmbălsămare specială. ♦
Fig. (
Depr.) Om foarte slab, foarte palid sau lipsit de vlagă. – Din
ngr. múmia, it. mummia, germ. Mumie.mumie (Dicționar de neologisme, 1986)MUMÍE s.f. 1. Cadavru păstrat prin îmbălsămare specială la vechii egipteni.** Cadavru descărnat, conservat natural într-un sol foarte uscat.
2. (
Fig.) Om lipsit de vigoare, de vivacitate; molâu. [Gen.
-iei. / < germ.
Mumie, cf. it.
mummia, ar.
mumija].
mumie (Marele dicționar de neologisme, 2000)MUMÍE s. f. 1. cadavru conservat prin îmbălsămare specială (la vechii egipteni). ◊ cadavru descărnat, conservat natural într-un sol uscat. 2. (fig.) om lipsit de vigoare, de vivacitate; molâu. (< ngr.
mumia, it.
mummia, germ.
Mumie)
mumie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)múmie (mumíi), s. f. – Cadavru conservat.
It. mummia, fr. momie, de unde și accentul dublu. –
Der. mumifica, vb., din
fr. momifier.mumie (Dicționaru limbii românești, 1939)*mumíe f. (mlat.
múmia, it.
múmmia, fr.
momie, germ.
múmie, d. ar.
mumia, care vine d. pers.
mum, ceară. V.
mungiŭ). Cadavru îmbălsămat la vechiĭ Egiptenĭ.
Fig. Persoană foarte slabă și urîtă. – Mumiile Egiptenilor îs cafeniĭ închise și chear [!] negre lucitoare, uscate, dure și aŭ un miros aromatic particular. Ele-s înfășurate în fășiĭ care, în cursu timpuluĭ, s´au lipit de corp ca cum ar face parte din el. Fața e bine conservată, și une-orĭ ochiĭ îșĭ maĭ păstrează forma. De ordinar, ele-s închise în lăzĭ de lemn văpsite [!] viŭ, pe care e pictat un cap, care, în unele cazurĭ, e portretu mortuluĭ.
mumie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mumíe s. f.,
art. mumía, g.-d. art. mumíei; pl. mumíi, art. mumíilemumie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mumie f.
1. cadavru îmbălsămat la vechii Egipteni;
2. ființă uscată și neagră;
3. fig. om fără energie.