mulțumitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MULȚUMITÓR, -OÁRE, mulțumitori, -oare, adj. 1. Care corespunde cerințelor, care produce mulțumire; satisfăcător; care convinge, convingător.
2. (Astăzi rar; și substantivat) Care exprimă sau păstrează recunoștință; recunoscător. [
Var.: (
reg.)
mulțămitór, -oáre adj.] –
Mulțumi +
suf. -tor.mulțumitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mulțumitór adj. m.,
pl. mulțumitóri; f. sg. și
pl. mulțumitoáremulțumitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mulțumitor a. care mulțumește.