mulțime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MULȚÍME, mulțimi, s. f. 1. (La
sg., adesea cu determinări) Număr mare de ființe sau de lucruri, cantitate mare.
2. (La
sg.) Lume multă strânsă laolaltă, grămadă de oameni;
spec. masele largi ale populației; colectivitate.
3. (
Mat.) Ansamblu de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei proprietăți caracteristice lor și numai lor. ◊
Mulțime vidă = mulțime care nu conține nici un element.
Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au nici un element comun.
Mulțimi echivalente = mulțimi între care se poate stabili o corespondență biunivocă. –
Mult +
suf. -ime.