mulge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÚLGE, mulg, vb. II.
Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊
Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊
Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase.
2. Fig. Atrage foloase, a profita; a exploata pe cineva.
3. Compus: (
Zool.)
mulge-capre subst. = lipitoare. –
Lat. mulgere.mulge (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)múlge (múlg, múls), vb. –
1. A stoarce laptele din uger. –
2. A tapa de bani. –
Mr. mulgu, mulșu, muldzire, megl. mulg, mulziri. Lat. mŭlgĕre, forma populară în loc de
mŭngĕre (Densusianu,
Hlr., I, 147; Pușcariu 1112; Candrea-Dens., 1164; REW 5729),
cf. it. mungere, v. fr. moudre, prov. molzer, cat. muñyir, astur. muñir, gal. moger, port. mungir. –
Cf. smulge. Der. mulgare, s. f. (oaie cu lapte);
mulzare, s. f. (oaie cu lapte), prin încrucișare cu
mînzare; mulgaș, s. m. (mulgător);
mulgătoare, s. f. (oaie sau vacă cu lapte);
mulgător, s. m. (cel care mulge);
mulgecapre, s. f. (lipitoare, Caprimulgus europaeus);
muls, s. n. (mulgere);
mulsoare, s. f. (acțiunea de a mulge), cu
suf. -
oare, cf. unsoare; mulsură, s. f. (muls), cu
suf. -
ură, cf. strînsură (după Pușcariu 1113; Candrea-Dens., 1166 și REW 5737, direct din
lat. mŭlsūra, cf. Rosetti, II, 159).
mulge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)múlge (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. mulg, perf. s. 1
sg. mulséi, 1
pl. múlserăm; part. mulsmulge (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mulge v. a trage laptele din țâțele animalelor. [Lat. MULGERE].