muftiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUFTÍU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a unei comunități musulmane mai mari. ◊
Marele muftiu = conducătorul cultului islamic dintr-o țară, având și atribuții judecătorești. – Din
tc. müftí.muftiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)muftíu (muftíi), s. m. – Șef religios al unei comunități musulmane. –
Mr. mufti. Tc. (
arab.)
mŭfti (Eguilaz 455; Șeineanu, III, 83; Lokotsch 1493),
cf. ngr. μουφτή,
bg. mjuftija.muftiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)muftíu s. m.,
art. muftíul; pl. muftíi, art. muftíii (-ti-ii)muftiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)muftiu m. interpretul legii, cea mai înaltă autoritate religioasă la Mahomedani, numit și
Șeik-ul-Islam sau Capul adevăratei religiuni, reprezentantul religios al Profetului:
Vizirul și Muftiul, topuzul și Coranul AL. [Turc. MUFTI].
muftiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)muftíŭ m. (turc. ar.
mufti). Prelat musulman. (Marele muftiŭ se numește
șeic-ul-islam). – Vechĭ și
muhtiŭ.