muc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUC, (
1)
mucuri, s. n., (
II)
muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă;
p. gener. fitilul întreg.
2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată.
II. S. m. (Mai ales la
pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊
Expr. (
Fam.)
A-i pica mucul (sau
mucii) undeva (sau
la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva.
A-i pica mucul (sau
mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva.
Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din
pl. muci (<
lat. mucci).