muculeț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUCULÉȚ, muculeți, s. m.,
muculețe, s. n. Diminutiv al lui
muc; mucușor. –
Muc +
suf. -uleț.muculeț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)muculéț1 (secreție nazală) (rar)
s. m.,
pl. muculéțimuculeț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)muculéț2 (rest de țigară / lumânare)^ (rar)
s. n.,
pl. muculéțe