mucușor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUCUȘÓR, mucușori, s. m.,
mucușoare, s. n. Muculeț. –
Muc +
suf. -ușor.mucușor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mucușór1 (secreție nazală)^ (rar)
s. m.,
pl. mucușórimucușor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mucușór2 (rest de țigară / lumânare)^ (rar)
s. n.,
pl. mucușoáre