mușiță - explicat in DEX

mușiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MÚȘIȚĂ, mușițe, s. f. 1. Nume dat îngrămădirii de insecte care se formează în jurul butoaielor cu vin, al vaselor de oțet sau al fructelor în fermentație. 2. Mulțime de larve care se dezvoltă vara pe carne sau pe cadavre din ouăle depuse de o specie de muscă. 3. (Reg.) Nume dat unor insecte parazite care atacă rădăcinile și frunzele unor plante. 4. (Reg.) Mucegai; umezeală. – Din bg. mušica.

mușiță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
múșiță (múșițe), s. f. – 1. (Înv.) Țînțar, muscă mică. – 2. Ouă de muscă. – Mr. múșiță, megl. mușiță. Sl. myšĭca (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 206), cf. bg., sb., cr. mušica (Conev 52). – Var. mușină, s. f. (țînțar; ouă de muscă), prin încrucișare cu mușină, mișină, s. f. (furnicare, mișunare).

mușiță (Dicționaru limbii românești, 1939)
múșiță f., pl. e (vsl. sîrb. bg. mušica, dim. d. muha, muscă). Vechĭ. Țînțar. Azĭ. Col. Oŭă de muscă depuse pe carne. Carnea a făcut mușiță, și-aŭ depus muștele oŭăle pe ĭa [!]. – Și mușină, pl. ĭ și e (Dos.).

mușiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
múșiță s. f., g.-d. art. múșiței; pl. múșițe

mușiță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
mușiță f. 1. larvă de muscă; 2. vierme în carne, etc. [Bulg. MUȘIȚA, țânțar].