moșoroi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOȘOROÍ s. n. v. mușuroi1.moșoroì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)moșoroì v. a grămădi pământ la baza unei plante spre a favoriza desvoltarea ei. [Tras din
moșoroiu].
moșoroĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)moșoróĭ și
mușuróĭ (Munt.) și
moșinóĭ și
-unóĭ (Mold. Trans.) n., pl.
oaĭe (lat.
mus aráneus, un fel de guzgan de cîmp, d.
mus, guzgan, și
aráneus, painjin; vit. pv.
musaragno; fr. [d. lat.
mus aránea],
musaraigne; sp.
musaraña, pg.
musaranho. Întîĭ s´a zis
*musărîĭ [ca
rîĭe d.
aránea], apoĭ [pin [!] schimbare de sufix]
musăroĭ și [pin asimilarea vocalelor și infl. luĭ
mișun, mușin],
moșoroĭ ș. a. La început s´a aplicat acest nume cîrtițeĭ [cp. cu it.
toporagno, d. lat.
talpa, cîrtiță, și
aránea, painjin; cp. și cu pr.
taupo, „cîrtiță” și „mus araneus”], apoĭ movilițeĭ de pămînt făcute de ĭa [!]. La
mișun, „hîrcĭog”, numele a trecut de la „grămăgĭoară” la „hîrcĭog”). Moviliță de pămînt făcută de cîrtițe și de furnicĭ saŭ și de oamenĭ (ca semn).