moșnean (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOȘNEÁN, moșneni, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească), Țăran liber, posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun; moștean, răzeș.
2. (
Înv.) Moștenitor, succesor.
3. (
Înv. și
reg.) Băștinaș. –
Cf. moștean.moșnean (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)moșneán (moșnéni), s. m. –
1. (Înv.) Moștenitor. –
2. (
Munt.) Înv., Agricultor, proprietar pe pămîntul lui pe temeiul eredității.
Moșneni, care corespund răzeșilor din
Mold., formau o clasă de mijloc între aristocrație (boieri) și robi (
rumîni); în 1850 existau în
Munt. cca. 70.000 de țărani
moșneni. De la
moș, deși nu-i clară,
cf. der. corect
moșan, n (
cf. moșneag) nu a primit nici o explicație satisfăcătoare (după Candrea, trebuie să se pornească de la
*moșin, cf. moșinaș, dar *
moșin pare și mai puțin clar).
Der. din
sl. moštĭ „a putea”, prin intermediul lui
moštinŭ „puternic”, cu
suf. -
ĕninŭ (Rosetti,
BL, IX, 79; Scriban), pare îndoielnică, deoarece nici în
sl., nici în
rom., nu apare asociată ideea de „a putea” cu cea de „bunuri ereditare” sau de „proprietate”, ca în
it. podere sau în
germ. Vermögen. Der. moștean s. m., (moștenitor; proprietar, stăpîn ereditar), cuvînt
înv., folosit alături de
moșnean și poate derivat din acesta prin simplă disimilare, mai ales pornind de la
vb. (după Tiktin, din
moșan; după Candrea, din
moșnean încrucișat cu
sl. moštĭ „a putea”);
moșneancă (
var. moșteancă),
s. f. (moștenitoare);
moșnenesc (
var. moștenesc),
adj. (de țăran liber);
moșneni, vb. (
înv.,
Mold., a moșteni);
moșteni, vb. (a primi o moștenire);
moștenie (
var. moșnenie),
s. f. (
înv., proprietate; moștenire);
moștenitor, adj. (urmaș;
înv., ereditar).
moșnean (Dicționaru limbii românești, 1939)moșneán, V.
moștean.moșnean (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)moșneán, s.m. – v. moștean.
moșnean (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)moșneán s. m.,
pl. moșnénimoșnean (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)moșnean m. pl. proprietari mici, șezători la țară în pământurile lor:
moșnenii formau în Muntenia (ei se numiau în Moldova
răzăși)
clasa cea mai importantă a populațiunii rurale. [V.
moșneag].