mozavir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mozavír (-ri), s. m. – Defăimător. –
Var. muzavir. Megl. muzuvir. Tc. (
arab.)
müzavir (Șeineanu, III, 81; Lokotsch 1526a),
cf. ngr. μουζαβίρης.
Sec. XVII,
înv. –
Der. mozavirie (
var. muzavirie),
s. f. (calomnie):
mozaviri, vb. (a calomnia);
mozavirnic, adj. (calomnios).
Cf. sp. manzobre (Corominas, III, 258).
mozavir (Dicționaru limbii românești, 1939)mozavír m. (turc. [d. ar.]
müzevvir).
Vechĭ. Rar. Calomniator. – Și ca verb
mozaviresc, și ca subst.
mozaviríe, și ca adj.
mozavírnic: cuvinte mozavirnice.