motor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOTÓR, -OÁRE, motori, -oare, s. n.,
adj. I. S. n. Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). (În sintagmele)
Motor cu plasmă = motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă.
Motor fotonic = motor cu reacție la care agentul motor îl constituie fotonii.
Motor ionic = motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial.
Motor nuclear = motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. (În compusul)
Motor-rachetă = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant.
Motor eolian. Motor electric. Motor hidraulic. Motor pneumatic. Motor cu ardere internă. II. Adj. 1. Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; motoriu.
2. Fig. Care stimulează, declanșează o acțiune. ♦ (Substantivat,
n.) Factor, agent care dă impuls unei acțiuni; stimul, imbold. – Din
fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.motor (Dicționar de neologisme, 1986)MOTÓR s.n. 1. Mașină care transformă o formă oarecare de energie în energie mecanică pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc. ♦ (
Fam.) Motocicletă.
2. (
Fig.) Ceea ce mișcă ceva, ceea ce pornește o acțiune; imbold, stimulent. [< fr.
moteur, cf. germ.
Motor].
motor (Dicționar de neologisme, 1986)MOTÓR, -OÁRE adj. Care pune în mișcare, care mișcă. [Var.
motoriu, -ie adj. / cf. fr.
moteur, lat.
motor].
motor (Marele dicționar de neologisme, 2000)MOTÓR, -OÁRE I.
adj. care pune în mișcare, care mișcă. II. s. f. 1. mașină de forță care transformă o formă oarecare de energie în energie mecanică pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc. 2. (fig.) ceea ce mișcă ceva; imbold, stimulent. (< fr.
moteur, germ.
Motor)
motor (Dicționaru limbii românești, 1939)*motór, -oáre adj. (lat.
mótor, -óris, f.
mótrix, -icis, mișcător, d.
movére, motum, a mișca. V.
moțiune, mobil, mut 2). Mișcător, care pune în mișcare:
apa e forța motoare (și maĭ des
motrice)
a acesteĭ morĭ, mușchiĭ motorĭ aĭ ochilor. S. n., pl.
oare. Lucru care produce mișcare, ca apa, o mașină orĭ alt-ceva.
Fig. Cauză de acțiune, agent mișcător:
interesu e motoru acesteĭ întreprinderĭ, acest om e motoru acesteĭ societățĭ. Bicicletă cu motor, motocicletă. – Ca adj., fem. e maĭ des
motorice1.motor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)motór1 adj. m.,
pl. motóri; f. sg. și
pl. motoáremotor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)motór2 s. n.,
pl. motoáremotor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)motor m.
1. ceeace dă mișcare:
aburul e un motor puternic; 2. mușchi ce fac să miște un membru;
3. fig. ceeace inspiră, face să lucreze:
interesul fu motorul acestei întreprinderi. ║ a. care dă mișcare:
forță motrice.