mot (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mot- Rădăcină expresivă care arată ideea de „măciulie” sau de „obiect rotund” în general. Creație spontană,
cf. bot. –
Der. motan, s. m. (pisoi, cotoi), pentru al cărui semantism
cf. sp. morro (de la
mîță, după Cihac, II, 204; de la un
lat. *
maritanŭs, după Crețu 338; imitator al glasului pisicii, după Tiktin; de la
motoc cu schimb de
suf., după Candrea și Scriban);
motîntan (
var. motîntoc),
s. m. (nătăfleț);
motoc, s. m. (motan), pe care Cihac, II, 189 îl confundă cu
motcă, cf. cotoc (după Iordan,
Dift., 214 și Scriban, din
rut.,
rus. motok, dim. de la
mot „fuior”);
motocel, s. m. (pisoi; minge, moț; plantă);
moțochină, s. f. (baros, ciocan);
moțochinos, adj. (căpățînos);
motocol, s. n. (
Bucov., minge);
mototol, s. n. (minge; ghemotoc; nătăfleț);
mototoli, vb. (a boți, a cocoloși);
motofleașcă, s. f. (
Arg., gură, plisc);
motolog, s. m. (tont, nătăfleț);
motoflete, s. m. (tont, nătărău);
motoșcă (
var. motoașcă, motîlcă, modîlcă),
s. f. (minge,; umflătură), ultimele
var., probabil prin încrucișare cu
gîlcă; motroașcă, s. f. (
Trans., umflătură);
motroc, s. m. (
Trans., prost):
motrună, s. f. (
Mold., femeie încotoșmănată, varietate de pere și de prune), pe care Scriban îl leagă în mod echivoc de
lat. matrona; motocoși, vb. (
Trans., a boți, a răvăși, a perturba);
motroși (
var. mitroși, mătrăși),
vb. (a zvîrli în dezordine; a se strica; a șterpeli, a fura). Legăturile încercate între aceste cuvinte și termeni străini nu sînt concludente:
mototol, legat de
sl. motati sę „ a se agita” (Cihac, II, 189) sau
motati „a depăna” (Tiktin);
motîlcă, cu
bg. motaja „a depăna” (Conev 97). Pentru
motîlcă, cf. motîrcă, metearcă. Cf. moț, moacă, morman, mozoc, mont.