mosor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOSÓR, mosoare, s. n. Piesă cilindrică de lemn, de metal sau de material plastic, cu capetele în formă de discuri, pe care se înfășoară ață, fire de mătase, sârmă etc.;
p. ext. piesa împreuna cu firele înfășurate pe ea. – Din
tc. masura, scr. mosur.mosor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mosór (mosoáre), s. n. – Bobină, canetă.
Tc. masur ‹
arab. ma’șūra (Eguilaz 449; Loebel 65; Șeineanu, II, 264; Lokotsch 1442),
cf. ngr. μασούρι,
alb.,
bg.,
sb. masur.mosor (Dicționaru limbii românești, 1939)mosór n., pl.
oare (turc. [d. ar.]
masura și
mosur, pop.
masra, sîrb.
mosur, ngr.
masúri). Bobină, macara, cilindru scurt de lemn orĭ de alt-ceva pe care se înfășoară ață.
mosor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mosór s. n.,
pl. mosoáremosor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mosor n. mic cilindru de lemn pentru depănat:
fuse și mosoare. [Turc. MOSUR].