morfologie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MORFOLOGÍE s. f. 1. Complex de discipline biologice care studiază forma exterioară și structura internă a organismelor plantelor și animalelor.
2. Parte a structurii gramaticale constituită din totalitatea regulilor de modificare a formei cuvintelor în diferitele lor întrebuințări; parte a gramaticii care se ocupă cu studiul acestor reguli. – Din
fr. morphologie.morfologie (Dicționar de neologisme, 1986)MORFOLOGÍE s.f. 1. Disciplină care studiază forma organismelor vegetale și animale. ◊
Morfologia artei = studiu analitic al formei, al structurii unei opere de artă;
morfologie terestră = geomorfologie.
2. Parte a gramaticii care studiază părțile de vorbire și flexiunea lor. [Gen.
-iei. / < fr.
morphologie, cf. gr.
morphe – formă,
logos – studiu].
morfologie (Marele dicționar de neologisme, 2000)MORFOLOGÍE s. f. 1. știință care studiază forma și structura organismelor animale și vegetale. ♦ ~ a artei = studiu analitic al formei, al structurii unei opere de artă; ~ terestră = geomorfologie; ~ a solului = ramură a științei solului care studiază constituția profilurilor de sol. 2. parte a structurii gramaticale a unei limbi cuprinzând regulile de modificare a formei cuvintelor; parte a gramaticii care studiază aceste reguli. 3. formă, structură; aspect general. (< fr.
morphologie)
morfologie (Dicționaru limbii românești, 1939)*morfologíe f. (vgr.
morphé, formă, și
-logie. V.
a-morf).
Șt. nat. Știința formelor materiiĭ:
morfologie animală, vegetală, minerală. Gram. Știința formelor cuvintelor și a transformărilor lor istorice.
morfologie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)morfologíe s. f.,
art. morfología, g.-d. morfologíi, art. morfologíeimorfologie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)morfologie f.
1. Gram. studiul părților de cuvânt;
2. studiul formei exterioare a ființelor vii:
morfologie vegetală.