moratoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MORATÓRIU, -IE, moratorii, s. n.,
adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească înainte sau după ajungerea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp.
2. Adj. Care ține de moratoriu (
1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊
Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor.
Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din
it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.moratoriu (Dicționar de neologisme, 1986)MORATÓRIU s.n. (În economia capitalistă) Amânare de plată a datoriilor unui debitor, acordată de instanțele judecătorești înainte sau după declararea lui în stare de faliment; amânare cu caracter general a plății datoriilor publice sau particulare, acordată prin lege. ♦ Amânare legală a executării obligațiilor financiare internaționale determinată de o situație excepțională (război, calamitate, criză economică etc.). [Pron.
-riu. / < germ.
Moratorium, cf. fr., lat.
moratorium].
moratoriu (Dicționar de neologisme, 1986)MORATÓRIU, -IE adj. Care acordă un termen de plată; în legătură cu un moratoriu. ◊
Dobânzi moratorii = dobânzi socotite de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor;
daune moratorii = despăgubiri care se acordă în caz de întârziere de plată a unei obligații și care se calculează din momentul trimiterii somației. [Pron.
-riu. / cf. fr.
moratoire, lat.
moratorius].
moratoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)MORATÓRIU, -IE I.
adj. referitor la un moratoriu (II); care acordă un termen de plată. ♦ dobânzi ~ i = dobânzi socotite de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor; daune ~ i = despăgubiri care se acordă în caz de întârziere de plată a unei obligații. II. s. n. (jur.) dispoziție legală care suspendă provizoriu executarea unor obligații contractuale sau legale, stabilind diverse amânări; amânare de către stat în situații excepționale a stingerii datoriilor externe sau interne. (< it.
moratoriu, germ.
Moratorium, lat.
moratorium)
moratoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)moratóriu [
riu pron. riu]
s. n.,
art. moratóriul; pl. moratórii, art. moratóriile (-ri-i-)moratoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)moratoriu n.
Jur. amânare acordată unui comerciant.