morar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MORÁR, morari, s. m. 1. Proprietar sau conducător al unei mori; muncitor într-o moară. ♦ Muncitor într-o întreprindere în care se macină diferite materii.
2. Gândac cu aripile lucioase, brune sau negre, care trăiește prin mori; gândac de făină
(Tenebrio molitor). –
Moară +
suf. -ar.morar (Dicționar de argou al limbii române, 2007)morar, morari s. m. distribuitor de droguri.
morar (Dicționaru limbii românești, 1939)morár m. (d.
moară saŭ lat.
molarius). Stăpînu uneĭ morĭ saŭ conducătoru eĭ. – În nord și vrom. dial.
murar. Cp. cu
purcar.morar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)morár s. m.,
pl. morárimorar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)morar m.
1. cel ce are o moară;
2. numele bucovinean al gândacului de făină, care trăiește în grânare, mori și brutării
(Tenebrio molitor). [Lat. MOLARIUS].