monument (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile;
p. ext. construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦
Fig. Orice operă, document istoric sau creație culturală de însemnătate națională sau internațională.
2. (În sintagma)
Monument al naturii = plantă, animal, formațiune naturală, teritoriu etc. de mare însemnătate științifică sau estetică, considerate bunuri naționale, ocrotite prin lege și conservate pentru posteritate. – Din
fr. monument, lat. monumentum.monument (Dicționar de neologisme, 1986)MONUMÉNT s.n. 1. Lucrare de arhitectură sau de sculptură ridicată în amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. ; (
p. ext.) construcție mare cu felurite elemente arhitectonice sau ornamentale.
2. (
Fig.) Document istoric de mare valoare; lucrare valoroasă care reprezintă ceva deosebit sau care are o semnificație deosebită pentru știința respectivă. ◊
Monument al naturii = plantă, animal, obiect sau fenomen din natură care are o importanță deosebită sau o semnificație specială. [Pl.
-te, -turi. / cf. fr.
monument, lat.
monumentum].
monument (Marele dicționar de neologisme, 2000)MONUMÉNT s. n. 1. lucrare de arhitectură, de sculptură ridicată în amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. 2. (fig.) document istoric de mare valoare; lucrare valoroasă care reprezintă ceva deosebit sau are o semnificație deosebită pentru știința respectivă. ♦ ~ al naturii = plantă, animal, obiect, teritoriu etc. care prezintă o importanță științifică deosebită. (< fr.
monument, lat.
monumentum)
monument (Dicționaru limbii românești, 1939)*monumént n., pl.
e (lat.
monumentum, d.
monére, a aduce aminte. V.
mormînt, monstru, mustru). Lucrare arhitectonică saŭ sculpturală făcută în amintirea unuĭ om ilustru saŭ eveniment important:
mormîntu luĭ Mausol și columna luĭ Traĭan îs niște celebre monumente. Edificiŭ magnific saŭ colosal:
Partenonu e cel maĭ frumos monument al Ateneĭ, mînăstirea Argeșuluĭ e un splendid monument al Româniiĭ. Fig. Carte (operă artistică, literară, științifică) de mare valoare, ca
Iliada, Odiseĭa, Eneida, dicționaru luĭ
Du Cange ș. a. Primele texte ale uneĭ limbĭ, cum e p. limba fr. populară
jurămîntu de la Strassburg (842) saŭ p. limba rom.
psaltirea de la Șcheĭa ș. a.
Monument funerar, monument rîdicat [!] la un mormînt.
Monument public, al statuluĭ saŭ comuneĭ.
Monument istoric, monument important p. istoria uneĭ țărĭ.
monument (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)monumént s. n.,
pl. monuméntemonument (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)monument n.
1. lucrare de arhitectură sau de sculptură făcută în memoria unui om mare sau a unui eveniment important;
2. edificiu de mare întindere;
3. fig. operă considerabilă destinată să dureze:
monumentele spiritului omenesc.