monticul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONTÍCUL, monticuli, s. m. 1. (
Geol.) Formă de relief cu aspect de movilă; munte mic, colină.
2. (
Anat.) Mică proeminență. [
Var.:
montículă s. f.] – Din
fr. monticule, lat. monticulă.monticul (Dicționar de neologisme, 1986)MONTÍCUL s.m. 1. (
Geol.) Microformă de relief cu aspect de movilă; munte mic.
2. (
Anat.) Mică proeminență rotunjită. [Cf. lat.
monticulus, fr.
monticule].
monticul (Marele dicționar de neologisme, 2000)MONTÍCUL s. m. 1. mică ridicătură de teren cu aspect de movilă; grămadă de materiale, de pietre etc. 2. (anat.) mică proeminență rotunjită. (< fr.
monticule, lat.
monticulus)
monticul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)montícul s. m.,
pl. montículi