mondir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONDÍR s. n. v. mundir.mondir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mondír (-ruri), s. n. – Uniformă, haină militară. –
Var. mundir. Fr. monture ›
germ. Montur, și de aici
rus. mundir (Sanzewitsch 205; Tiktin; Bogrea,
Dacor., I, 292; Vasmer, II, 173),
cf. pol. mundur. –
Der. înmundira, vb. (a se îmbrăca în uniformă).
mondir (Dicționaru limbii românești, 1939)mondír și
mundír n., pl.
e (rus.
mundir, d. germ.
montur, uniformă, echipament;
montieren, a echipa, care vine d. fr.
monture, acțiunea de a monta. V.
montură. P. term., cp. cu
coviltir).
Vechĭ. Uniformă militară, maĭ ales tunică.
mondir (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)mondír, -e, s.n. – (mil.) Manta soldățească: „Peste-o lună și mai bine / Pune-or mondiru pe mine” (Memoria 2004-bis: 1307). – Fr. monture > germ. Montur > rus. mundir (DER).
mondir (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mondir n. uniformă militărească:
cosea galoanele la mondirul lui nea Chiriac CAR. [Rus. MUNDIRŬ, din nemț. MONTUR].