monah (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONÁH, monahi, s. m. Călugăr. [
Var.:
monác s. m.] – Din
sl. monahŭ, ngr. monahós.monah (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)monáh (monáhi), s. m. – Călugăr, frate. Mgr. μοναχός, parțial prin intermediul
sl. monachŭ (Tiktin;
cf. Vasmer,
Gr., 100),
cf. it. monaco, fr. moine, sp. monje. –
Der. monahal, adj. (de monah);
monahicesc, adj. (monahal);
ieromonah, s. m. (călugăr preot), din mgr. ἱερομόναχος,
sl. jeromonachŭ; monahie, s. f. (călugăriță), din
sl. monachija, cultism;
monahism, s. n. (călugărie).
monah (Dicționaru limbii românești, 1939)monáh, -ă s. (ngr. și vgr.
mónahos, solitar, d.
monos, singur; lat.
mónachus, it.
mónaco, fr.
moine [din
*móneco, *mónego, *moneo, monio, monie, moine), sp. pg.
monje, monja. V.
mînăstire). Călugăr simplu. V.
ieromonah.monah (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)monáh s. m.,
pl. monáhimonah (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)monah m. călugăr:
monahii cunoscătorii vieții pământene EM.