momiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOMÍȚĂ1, momițe, s. f. (
Pop.) Ganglion. ♦
Spec. Glandă de la pieptul și de la gâtul unor animale, din care se prepară anumite mâncăruri. – Din
bg. momica.momiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOMÍȚĂ2, momițe, s. f. (
Pop.; în
expr.)
A umbla cu chichițe și momițe = a încerca să înșele pe cineva. –
Et. nec. Cf. momi.momiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOMÍȚĂ3 s. f. v. moimiță.momiță (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)MOMIȚĂ, momițe, s.f. (În special la pl.) Glande situate în zona pieptului și a gâtului la animale tinere; în gastronomie, momițele de vițel și cele de miel sunt utilizate pentru realizarea de preparate rafinate.
momiță (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)momíță3, momíțe, s.f. (reg.) momeală.
momiță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)momíță (momíțe), s. f. – Ganglioni de animale din care se pregătesc mîncăruri.
Bg. momici (Candrea; Conev 90).
Der. din
sb. micina „tumoare” (Cihac, II, 202) nu pare posibilă.
momiță (Dicționaru limbii românești, 1939)1) momíță, V.
maĭmuță.momiță (Dicționaru limbii românești, 1939)2) momíță f., pl.
e (bg.
momici).
Munt. Glandă (mură) din josu gîtuluĭ la mel saŭ la vițel, care pentru uniĭ e o mîncare delicată.
momiță (Dicționaru limbii românești, 1939)3) momíță f., pl.
e (d.
momesc).
Fam. A umbla cu chichițe și momițe, a umbla cu momelĭ, cu înșelăcĭune.
momiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)momíță (ganglion, produs de măcelărie) (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. momíței; pl. momíțe