molură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOLÚRĂ, moluri, s. f. Plantă erbacee aromatică cu flori galbene dispuse în umbele, ale cărei fructe sunt întrebuințate în medicină; molotru
(Foeniculum vulgare). –
Cf. mălură.molură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)molúră (molúri), s. f. – Varietate de chimion (Foeniculum vulgare). Origine necunoscută. Legătura cu
mălură (Scriban) pare îndoielnică.
molură (Dicționaru limbii românești, 1939)mólură, V.
mălură.molură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)molúră s. f.,
g.-d. art. molúrii; pl. molúrimolură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)molură f. plantă aromatică cu fructe lungărețe
(Foeniculum). [Cf.
molotru].