moliciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOLICIÚNE, moliciuni, s. f. 1. Însușirea de a fi moale sau mlădios; flexibilitate;
p. ext. obiect care are această însușire.
2. Lipsă de vigoare, de putere; stare de moleșeală, de sfârșeală; lipsă de perseverență, de hotărâre;
p. ext. viață ușuratică.
3. Intensitate scăzută (a sunetelor); delicatețe, grație, dulceață.
4. Stare de calm; destindere. –
Moale +
suf. -iciune.moliciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)moliciúne s. f.,
g.-d. art. moliciúnii; pl. moliciúnimoliciune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)moliciune f.
1. calitatea celui moale;
2. lipsă de putere:
moliciune de caracter; 3. calitatea celui delicat și grațios;
moliciunea penelului, stilului; 4. vieață [!] efeminată, indolență:
a trăi în moliciune.molicĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)molicĭúne f. (lat.
*mollítio, -ónis, acțiunea de a muĭa, d.
mollitus, part. d.
mollire, a muĭa. V.
moĭ). Calitatea de a fi moale:
molicĭunea ceriĭ. Fig. Lipsă de energie:
molicĭunea unuĭ caracter. Vĭață moleșită, indolență:
a trăi în molicĭune. – Și
molăcĭune (Mold. vechĭ) și
molătate (Rar).