molibden (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOLIBDÉN s. n. Metal de culoare albă-argintie, lucios și maleabil, inoxidabil la temperatura obișnuită, întrebuințat la fabricarea unor oțeluri speciale. – Din
fr. molybdène.molibden (Dicționar de neologisme, 1986)MOLIBDÉN s.n. Metal foarte dur alb-argintiu, asemănător cu fierul, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale. [< fr.
molybdène, cf. gr.
molybdos – plumb].
molibden (Marele dicționar de neologisme, 2000)MOLIBDÉN s. n. metal foarte dur, alb-argintiu, asemănător cu fierul, la elaborarea oțelurilor speciale și a altor aliaje. (< fr.
molybdène)
molibden (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MOLÍBDEN (‹
fr. {i}; {s}
lat. molybdaenum „bucată de plumb”)
s. n. Element chimic (Mo;
nr. at. 42,
m. at. 95,94,
gr. sp. 10,2,
p. t. 2.620ºC); metal alb-cenușiu, lucios. Se găsește în natură sub formă de sulfură (molibdenit) și de molibdați. Formează combinații stabile în treapta de valență 6. Se obține în cuptorul electric, prin prăjirea sulfurii și reducerea oxidului format. Este întrebuințat la fabricarea unor oțeluri speciale. A fost descoperit (1778) de C.W. Schelle și izolat (1782) de P.J. Hjelm, iar metalul pur a fost obținut de J.J. Berzelius.
molibden (Dicționaru limbii românești, 1939)*molibdén n. (fr.
molybdène, d. vgr.
molýbdaina, vînă de argint amestecată cu plumb, d.
mólybdos, plumb, nume aplicat molibdenuluĭ de Hielm, care l-a descoperit la 1782).
Chim. Metal tetravalent alb ca argintu, sfărămicĭos și aproape infuzibil. Are o greutate atomică de 96.
molibden (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!molibdén/ molíbden s. n.;
simb. Mo