molfăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV.
Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli;
p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil.
2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [
Prez. ind. și:
molfăiesc] – Formație onomatopeică.