mocirlă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOCÍRLĂ, mocirle, s. f. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mâl, de noroi; loc mlăștinos, noroios; noroi, mâl. ♦
Fig. Decădere morală; mediu decăzut din punct de vedere moral. –
Cf. bg. močilo.mocirlă (Dicționaru limbii românești, 1939)mocírlă f., pl.
e (pol.
moczydlo, rut.
močilo, topilă [ca
povirlă-povidlă]; ceh.
močištĕ, cîmpie umedă [rom.
Moștiștea, lac și vale în Ilf.], bg.
močurlak, loc mocirlos, d. vsl.
moča, baltă, mocirlă,
močiti, a uda,
moknonti, a se uda; ung.
mocsár, macsár, mocirlă. V.
mocnesc, moștină). Baltă noroĭoasă, loc plin de noroĭ.
Fig. Situațiune josnică, stare decăzută:
în ce mocirlă se tăvălește! – Și
măcĭurlă (Bas.). V.
smîrc.mocirlă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mocírlă s. f.,
g.-d. art. mocírlei; pl. mocírlemocirlă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mocirlă f. baltă noroioasă. [Pol. MOCZYLA].