mocirlă - explicat in DEX

mocirlă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MOCÍRLĂ, mocirle, s. f. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mâl, de noroi; loc mlăștinos, noroios; noroi, mâl. ♦ Fig. Decădere morală; mediu decăzut din punct de vedere moral. – Cf. bg. močilo.

mocirlă (Dicționaru limbii românești, 1939)
mocírlă f., pl. e (pol. moczydlo, rut. močilo, topilă [ca povirlă-povidlă]; ceh. močištĕ, cîmpie umedă [rom. Moștiștea, lac și vale în Ilf.], bg. močurlak, loc mocirlos, d. vsl. moča, baltă, mocirlă, močiti, a uda, moknonti, a se uda; ung. mocsár, macsár, mocirlă. V. mocnesc, moștină). Baltă noroĭoasă, loc plin de noroĭ. Fig. Situațiune josnică, stare decăzută: în ce mocirlă se tăvălește! – Și măcĭurlă (Bas.). V. smîrc.

mocirlă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mocírlă s. f., g.-d. art. mocírlei; pl. mocírle

mocirlă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
mocirlă f. baltă noroioasă. [Pol. MOCZYLA].