mobilitate - explicat in DEX

mobilitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MOBILITÁTE, mobilități, s. f. 1. Capacitatea de a fi mobil (1), de a se mișca, de a-și schimba locul sau poziția; proprietatea de a fi mișcat, deplasat. ♦ Ușurință în mișcări; vioiciune, degajare, naturalețe (a mișcărilor). ♦ Capacitate a feței de a-și schimba ușor expresia, de a exterioriza stările sufletești. ♦ Instabilitate, nestatornicie. 2. Capacitate de a se schimba, de a se transforma. – Din fr. mobilité, lat. mobilitas, -atis.

mobilitate (Dicționar de neologisme, 1986)
MOBILITÁTE s.f. 1. Însușirea de a fi mobil. 2. Faptul de a trece cu ușurință de la o dispoziție sufletească la alta. ♦ (Fig.) Nestatornicie; nestabilitate. ♦ Ușurința de a-și schimba expresia feței, a figurii. 3. Mobilitatea populației = schimbare a unor caracteristici ale populației (domiciliul, profesiunea, clasa socială) în decursul unei perioade ca urmare a influenței diferiților factori social-economici. [Cf. fr. mobilité, lat. mobilitas].

mobilitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MOBILITÁTE s. f. 1. însușirea de a fi mobil. 2. faptul de a trece cu ușurință de la o dispoziție sufletească la alta. ◊ capacitate a feței de a-și schimba expresia. ◊ (fig.) nestatornicie. 3. schimbare, transformare, variabilitate. (< fr. mobilité, lat. mobilitas)

mobilitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*mobilitáte f. (lat. mobilitas, -átis). Calitatea de a fi mobil, de a te putea mișca ușor: mobilitatea mercuruluĭ, mobilitatea cavaleriiĭ. Fig. Facilitatea de a-țĭ schimba expresiunea fețeĭ. Inconstanță, nestatornicie: mobilitatea caracteruluĭ.

mobilitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mobilitáte s. f., g.-d. art. mobilitắții; pl. mobilitắți

mobilitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
mobilitate f. 1. înlesnire de a se mișca: mobilitatea roatelor; 2. fig. ușurință de a se schimba: mobilitatea caracterului.