moale (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOÁLE, moi, adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare, modificându-și forma;
p. ext. afânat, pufos. ◊
Carne moale = carne fără oase.
Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât să nu fie complet coagulat.
Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. ◊
Expr. A-i fi (cuiva)
moale sau
a trăi (ori
a se așeza) pe moale = a duce o viață liniștită, fără griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat,
n. sg. art.) Parte moale (
I 1) a unui lucru. ◊ (
Pop.)
Moalele capului = fontanelă;
p. ext. creștetul capului. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos, fraged. ♦ Moleșit, flasc; puhav. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț. ♦ Flexibil, elastic.
2. (Despre terenuri) Umed, reavăn, jilav.
3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgâriat etc.
4. (Despre ființe, despre corpul sau despre părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpând; gingaș, delicat. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit.
5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nehotărâtă, influențabilă. ◊
Expr. A o lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii.
II. 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere.
2. Necolțuros, rotunjit, unduios;
p. ext. armonios, delicat.
3. (Despre culori, lumină sau izvoare de lumină, sunete). Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută; domol, potolit; blând.
4. (
Fon.; în opoziție cu
dur; în sintagmele)
Consoană moale = consoană palatalizată.
Poziție moale = poziția unui sunet urmat de o silabă care conține o vocală palatală.
5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed);
p. ext. plăcut, blând.
6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blând, blajin.
7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. –
Lat. mollis, -e.moale (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)moále adj. –
1. Blînd, blajin, suav, plăcut. –
2. Slab, destins, flasc. –
3. Debil, lăsător. –
4. Leneș, trîndav, greoi. –
Mr.,
megl. moale, istr. mole. Lat. mŏllis (Pușcariu 1101; Candrea-Dens., 1143; REW 5649),
cf. it. port. molle, prov.,
v. fr. mol, fr. mou, cat. moll, sp. muelle. –
Der. moale, s. f. (fontanelă);
moaleș, adj. (flasc, fleșcăit);
molan, s. m. (leneș, puturos, om molatic; pește, Cobitis barbatula), în Banat,
Olt. și
Munt.;
molănete, s. m. (
Olt., trîndav, leneș);
molaș, s. m. (
Trans., pește, varietate de mihalț, Lota vulgaris);
molătate, s. f. (
înv., moliciune);
molatic (
var. molatec),
adj. (moale, suav; delicat, plăcut; leneș, insolent);
molău (
var. molîu),
adj. (moale, leneș);
molătui, vb. refl. (
Maram., a se distra);
moleșală, s. f. (indolență, lenevie);
moleși, vb. refl. (a se înmuia);
moleșitor, adj. (care moleșește);
molete (
var. moleț),
s. m. (pește, Cobitis barbatula);
moliciune (
var. înv. molăciune),
s. f. (moleșală, delicatețe, suavitate; indolență, lene; voluptate);
moloman, s. m. (
Olt., leneș, puturos);
moloșa, vb. refl. (a se înmuia);
moloșag (
var. moleșag),
s. n. (
Mold.,
Trans., dezgheț, timp umed și călduros la începutul primăverii);
mălăeț, adj. (molișor, fleșcăit, răscopt), în loc de *
molăeț, cf. moleț, molău (după Cihac, II, 184; Weigand,
Jb., XVI, 78; Loewe 53; Candrea și Scriban; din
mălai, imposibil semantic);
moleață, s. f. (moliciune),
cf. sp. mollez (Giuglea,
LL, I, 178; Candrea-Dens., 1145 îl explică prin
lat. *
mollitia, cf. REW 5650);
molcel, adj. (molișor), pe care Candrea-Dens., 114 îl derivă din
lat. mollicellus. Cf. muia, moină.moale (Dicționaru limbii românești, 1939)moále adj., pl.
moĭ (lat.
mŏllis, moale; it. pg.
molle, pv.
mol, fr.
mou, cat.
moll, sp.
muelle). Care cedează ușor cînd îl atingĭ (în opoz. cu
vîrtos, tare, dur, solid):
ceara și plumbu îs lucrurĭ moĭ. Neted, catifelat, care nu zgîrie (în opoz. cu
aspru):
păru de pisică e moale, pe cînd cel de porc e aspru. Fig. Fără vigoare, fără energie, slab:
om moale. S. n. fără pl. Fontanelă saŭ locu unde a fost ĭa [!], în creștet:
a te lovi în moalele capuluĭ. Adv. Fără energie:
a vorbi moale. A o lăsa moale, a-țĭ reduce pretențiunile, a fi maĭ blînd.
moale (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)moále1 adj. m. și
f.;
pl. m. și
f. moimoale (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)moále2 (
pop.)
s. n.,
art. moálele (în ~
capului)
moale (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)moale a.
1. care cedează ușor la atingere:
ceară moale, pat moale; 2. care nu e tare:
ou, păr moale; 3. fig. lipsit de vigoare, de energie:
om moale. [Lat. MOLLIS]. ║ n.
1. parte moale:
își afunda capul în moalele pernei; 2. partea anterioară a capului.