moaște (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOÁȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Rămășițele mumificate din corpul unei persoane considerată sfântă;
p. ext. veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). ♦
P. gener. Corp mumificat; mumie. ♦ (
Fig.) Rămășițele scumpe ale trecutului. – Din
sl. mošti.moaște (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)moáște s. f. pl. – Relicve. –
Megl. moaste. Sl. mošti (Miklosich,
Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 199; Berneker, II, 70; Conev 112),
cf. bg.,
sb.,
rus. mošti.moaște (Dicționar de argou al limbii române, 2007)moaște s. f. pl. (intl.) cadavru.
moaște (Dicționaru limbii românești, 1939)moáște (
oa dift.) f. pl. (vsl. bg.
mošti, „puterĭ” și „moaște”, după credința că moaștele aŭ o putere supranaturală. V.
moștean). Trup sfînt neputrezit. V.
relichie.moaște (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!moáște s. f. pl.moaște (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)moaște f. pl. rămășițele sfinților:
moaștele sfântului Dumitru. [Slav. MÕȘTI, puteri (după puterea miraculoasă a moaștelor)].