moașă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOÁȘĂ, moașe, s. f. 1. Femeie (cu pregătire specială) care asistă și îngrijește femeile la naștere.
2. (
Pop.) Bunică;
p. ext. femeie bătrână. –
Cf. alb. moshë „vârstă”.
moașă (Dicționaru limbii românești, 1939)moáșă f., pl.
e (f. d.
moș, decĭ
oa dift. D. rom. vine ung.
masa). Bunică saŭ mătușă (Vechĭ). Femeĭe care o ajută pe alta să nască.
moașă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)moáșă, -e. s.f. –
1. Femeie bătrână.
2. Bunică.
3. Cea care asistă femeile din sat la naștere: „Mărita-m-oi, mărita, / Pân-a trăi moșica” (Bârlea 1924 II: 194); „Frunză verde de pe coastă / Să trăiască moașa noastră” (Antologie 1980: 147). „A treia zi de Paști sau a doua zi de Crăciun, moașa își adună toate nepoatele și le ospăta” (Antologie 1980). – Cuvânt autohton, cf. alb. moshë „vârstă„; Cuvânt rom. preluat în srb. și slovenă (moša).
moașă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)moáșă s. f.,
art. moáșa, g.-d. art. moáșei; pl. moáșemoașă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)moașă f.
1. babă, bunică;
2. femeie care stă într’ajutor femeilor ce nasc. [V.
moș].