moștenitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOȘTENITÓR, -OÁRE, moștenitori, -oare s. m. și
f. 1. Persoană care moștenește bunuri materiale sau care devine, prin succesiune, beneficiarul unui drept; persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș. ◊ (Și adjectival)
Prinț moștenitor sau
moștenitorul tronului = prinț care urmează să se urce pe tron după moartea suveranului.
2. Fiu, copil (în raport cu părinții săi). –
Moșteni +
suf. -tor.moștenitor (Dicționaru limbii românești, 1939)moștenitór, -oáre adj. și s. Care moștenește, erede, clironom.
Fam. Fiŭ:
i s´a născut un moștenitor.moștenitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)moștenitór s. m.,
pl. moștenitórimoștenitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)moștenitor m. cel ce moștenește.