moștenire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOȘTENÍRE, moșteniri, s. f. Faptul de a moșteni.
1. Drept de succesiune; (
concr.) totalitatea bunurilor rămase de la o persoană decedată și intrate în posesiunea altcuiva;
p. restr. bun obținut prin drept succesoral.
2. Fig. Patrimoniu cultural, bunuri morale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta. ♦
P. ext. Caracter fizic, însușiri care se transmit ereditar. –
V. moșteni.moștenire (Dicționaru limbii românești, 1939)moșteníre f. Acțiunea de a moșteni, ereditate. Lucru moștenit. V.
patrimoniŭ, succesiune.moștenire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)moșteníre s. f.,
g.-d. art. moștenírii; pl. moștenírimoștenire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)moștenire f.
1. succesiune în averea provenită dela alții;
2. lucru moștenit.