mizerabil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj.,
s. m. și
f. (Om) ticălos, nemernic, infam.
2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă.
3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din
fr. misérable.mizerabil (Dicționar de neologisme, 1986)MIZERÁBIL, -Ă adj. 1. (
adesea s.) Ticălos, mârșav, nemernic. ♦ (
Fig.) Aspru, rău.
2. Lipsit de valoare, prost, rău. ♦ Neîngrijit.
3. (
Rar) Care este vrednic de milă, de plâns. [Cf. fr.
misérable, lat.
miserabilis].
mizerabil (Marele dicționar de neologisme, 2000)MIZERÁBIL, -Ă adj. 1. (și s.) ticălos, mârșav, nemernic. ◊ (fig.) aspru, rău. 2. lipsit de valoare, prost, rău. 3. neîngrijit, vrednic de plâns. (< fr.
misérable, lat.
miserabilis)
mizerabil (Dicționaru limbii românești, 1939)*mizerábil, -ă adj. (lat.
miserabilis, d.
miser, mizer). Demn de milă:
stare mizerabilă. Demn de dispreț, păcătos:
pentru niște mizerabile interese de banĭ, leafă mizerabilă. Subst. Mișel, nelegĭuit:
a-ĭ expulsa pe mizerabilĭ. Adv. În mod mizerabil:
a trăi mizerabil.mizerabil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mizerábil adj. m.,
s. m.,
pl. mizerábili; adj. f.,
s. f. mizerábilă, pl. mizerábilemizerabil (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mizerabil a.
1. demn de plâns:
stare mizerabilă; 2. care nu merită nicio stimă:
interese mizerabile de bani. ║ m.: om necinstit, ticălos:
e un mizerabil.