mitroacă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mitroácă (
reg.)
(mi-troa-) s. f.,
g.-d. art. mitroácei; pl. mitroácemitroacă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mitroacă f.
Zool. guvidie. [Cf.
mitră: capul peștelui e foarte mare și turtit].