mitocan - explicat in DEX

mitocan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MITOCÁN, mitocani, s. m. Om cu comportări grosolane, vulgare; bădăran, mojic. ♦ (Înv.) Locuitor de la periferia unui oraș. – Mitoc + suf. -an.

mitocan (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
mitocan, -că, mitocani, -ce s. m., s. f. om necioplit / grosolan

mitocan (Dicționaru limbii românești, 1939)
mitocán, -ncă s. (d. mitoc. Cp. cu cĭofligar). Locuitor din mitoace, adică din dependențele saŭ mahalalele orașelor (saŭ după locuitoriĭ de pe lîngă fostu mitoc al Rîmniculuĭ în Bucureștĭ, unde e astăzĭ Ateneu, și de pe la biserica Ceauș Radu). Fig. Iron. Mahalagiŭ, mojic, ghĭorlan, țopîrlan, om necĭoplit: mitocan din dealu Spiriĭ. Munt. vest. Cărăuș. V. magopeț și metec.

mitocan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mitocán s. m., pl. mitocáni

mitocan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
mitocan m. 1. om de rând cu apucături de mahalagiu; 2. mojic, bădăran. [Lit. călugăr locuitor de mitoc, deci extraurban, de unde sensul peiorativ].