mitoc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MITÓC s. n. v. metoc.mitoc (Dicționaru limbii românești, 1939)mitóc și (maĭ vechĭ)
metóc și
metóh n., pl.
urĭ, oace și (vechĭ)
oașe (vsl.
metohŭ, d. ngr.
metóhi, fermă mînăstirească, schit, d.
met-ého, particip. V.
epocă). Mînăstire mică dependentă de alta maĭ mare. Căsuță afară din mînăstire în care locuĭește un călugăr maĭ bogat. Han dependent de o mînăstire p. călugăriĭ care vin în oraș. V.
ospiciŭ, sucursală.mitoc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mitoc n. V.
metoc: s’ajungi dichiu la vr´un mitoc CR.