mititel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj.,
s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊
Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr.
A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut);
p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (
ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă.
2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic.
3. S. m. (
Pop.;
art.) Unul dintre numele dracului. – Din
mic.