mititel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj.,
s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊
Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr.
A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut);
p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (
ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă.
2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic.
3. S. m. (
Pop.;
art.) Unul dintre numele dracului. – Din
mic.mititel (Dicționar de argou al limbii române, 2007)mititel, mititei s. m. 1. preparat culinar de forma unui cârnicior, făcut din carne tocată cu adaos de condimente și prăjit la grătar.
2. (er., glum.) penis.
mititel (Dicționaru limbii românești, 1939)mititél, -ícă adj., pl.
eĭ, ele (dim. d.
mic, de unde s´a făcut
micuțel, apoĭ, supt [!] infl. altor cuvinte,
micutel [Hațeg], apoĭ
mitutel [Cor. și azĭ în Tel.], apoĭ
mititel; în Maram. și
pititel).
Fam. Foarte mic:
un copil (orĭ
un om)
mititel, o căruță mititică. S. m. Copil, copilaș:
are doĭ mititeĭ. Fig. Iron. Dracu, diavolu, michiduță:
mititelu l-a´ndemnat să vie [!]. Cîrnăcĭor fără peliță compus numaĭ din carne tocată căreĭa i s´a dat forma de cîrnaț. Exclamativ:
mititelu! mititica! săracu, drăguțu (epitet adresat unuĭ copil cînd s´a lovit și vreĭ să-l mîngîĭ).
mititel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mititél1 adj. m.,
pl. mititéi; f. mititícă/mititeá, pl. mititélemititel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mititél2 s. m.,
pl. mititéimititel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mititel a. foarte mic. [Poate în loc de
michitel (cf.
puțin-t-el)]. ║ m.
1. fam. copilaș:
câți mititei ai ? 2. necuratul (nume eufemistic):
nu cumva să vă împingă Mititelul CR.
3. pl. cârnați mici fără piele fripți la grătar.