migăli (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)migălí (migălésc, migălít), vb. – A-și da silința, a se concentra asupra, a face ceva încet și cu grijă. Creație expresivă (Graur,
BL, IV, 93),
cf. cîrcăli, mocoși, sucăli etc. Legătura cu
sl. migati „a închide ochii” (Cihac, II, 195), cu
mic (Tiktin) sau cu
miji (Scriban) este improbabilă.
Var. Mold. migăi, Olt. migoroși, Munt. pigăli, piguli, ultima și cu sensul de „a ciuguli”,
cf. ciuguli. Der. migală, s. f. (meticulozitate, amănunt, chițibuș), postverbal;
migăleală (
var. piguleală, folosită numai de Caragiale),
s. f. (amănunțime, fleac; lucru îngrijit);
migălos, adj. (meticulos, minuțios);
migăială, s. f. (meticulozitate);
migălitură, s. f. (meticulozitate);
migoroșeală, s. f. (
Olt., minuțiozitate).