migmă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÍGMĂ, migme, s. f. (
Înv.) Amestec de liant, agregat mărunt și apă, asemănător mortarului, în care se pune cărămidă pisată și care este folosit în zidărie. – Din
ngr. migma, lat. migma.migmă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mígmă s. f. – Ceară veche.
Ngr. μίγμα „amestec”. Termen ecleziatic.
migmă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mígmă (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. mígmei; pl. mígme