migdală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIGDÁLĂ, migdale, s. f. Fruct al migdalului, de formă alungită, al cărui sâmbure, cu gust dulce sau amar, este comestibil;
p. restr. sâmburele acestui fruct. –
Migdal +
suf. -ă.migdală (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)MIGDALĂ, migdale, s.f. Fructul a două varietăți de migdal (
Prunus amygdalus, var.
dulcis și var.
amara), asemănător cu o caisă verde, dar necomestibil; (prin restr., la pl.) sâmburii mari și lemnoși ai migdalelor, respectiv miezul acestora, utilizat ca aromatizant; a)
migdale dulci = miezul varietății
dulcis, de culoare alb-gălbuie, comestibil, utilizat pe scară largă în cofetărie, întreg, prăjit, caramelizat sau efilat, iar sub formă de pudră pentru realizarea de diverse paste (marțipan) și creme; b)
migdale amare = miezul varietății
amara, acoperit cu o pieliță groasă, maronie, foarte amară, cu bogat conținut de amigdalină, toxică în cantitate mare – fiind de aceea interzis în consum, dar utilizat pentru fabricarea de esență, extract, ulei și lichior de migdale.
migdală (Dicționaru limbii românești, 1939)migdálă f., pl.
e (ngr.
amýgdalon, pl.
-la, d. vgr.
amýgdalon și
-dále, de unde și lat.
amýgdala; vsl.
migdalŭ și
mindalŭ, rus.
mindálĭ și
mandálĭ. V.
măndălac, amigdală). Fruct de migdal (un sîmbure ca al persiciĭ).
migdală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)migdálă s. f.,
g.-d. art. migdálei; pl. migdálemigdală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)migdală f. fructul migdalului. [Gr. mod.].