miezuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIEZUITÓR, -OÁRE, miezuitori, -oare, s. m. și
f. Muncitor într-o turnătorie care pregătește miezul tiparelor în care se toarnă metalul topit. [
Pr.:
-zu-i-] –
Miez +
suf. -uitor.miezuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)miezuitór (-zu-i-) s. m.,
pl. miezuitóri