mierluță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIERLÚȚĂ1, mierluțe, s. f. (
Pop.) Mierliță. –
Mierlă +
suf. -uță.mierluță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIERLÚȚĂ2, mierluțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe în formă de steluțe și cu tulpina ramificată, formând tufe dese
(Alsine verna). –
Cf. germ. dial. Miere.mierluță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mierlúță s. f.,
g.-d. art. mierlúței; pl. mierlúțe